Legenda continua?

7 mai 1986. Borna in istoria fotbalului romanesc. 

Pe data de 7 mai 1986, Steaua Bucuresti avea sa reuseasca ceva ... extraordinar. Stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla fremata. Pe de o parte avea sa joace Barcelona, o echipa spaniola si pe de alta parte Steaua Bucuresti. O echipa care a reusit sa impuna respect ajungand acolo unde nici o echipa din estul Europei nu ajunsese. O finala de Cupa Campionilor. 

Meciul s-a terminat 0-0. Au urmat doua reprize de prelungiri teribile, terminate tot fara gol marcat, astfel s-a ajuns la pentaly-uri.

Cu primele doua lovituri de la 11 metri ratate de ambele parti, un pusti teribil avea sa isi ia inima in dinti. MARIUS LACATUS. Un pusti de 22 de ani isi pregateste balonul. Un glas gatuit de emotie ne spune "Lacatus trebuie sa inscrie. Lacatus va inscrie". Alearga spre minge, inchide ochii si loveste cu sete. Mingea intra sub bara transversala a portii si auzim "Sut si gol. Bravo Lacatus".

Intre timp Duckadam reuseste sa apere o noua minge. Vine randul lui Balint care inscrie fara probleme, urmand spaniolul Marcos. Ingerul Stelei totusi este la post. Marcos suteaza incet si ... "Apara Duckadam. Suntem finalisti. Am castigat cupa. Cupa Campionilor Europeni este la Bucuresti."

Cuvinte. Se spune ca de multe ori prin cuvinte nu putem exprima tot ceea ce simtim. Probabil este si adevarat. Totusi nu suntem de gheata. Cuvintele lui Teoharie Coca-Cosma ne rasuna in urechi. Cuvinte care exprima patosul unei intregi natiuni. Dorinta de victorie. Dorinta de afirmare.

Multe de spus despre acest meci nu ar fi de spus. El este deja bine-cunoscut.

Totusi sunt doua cuvinte care nu imi dau pace. "Legenda continua". Oare este adevarat? Fotbalistii Stelei din ziua de astazi duc mai departe legenda Stelei care reusea sa ingenuncheze Barcelona? Oare duc ei mai departe legenda vitezistilor? Oare Becali si Argaseala duc mai departe legenda creata in jurul spiritului de conducator al lui Valentin Ceausescu?

Permiteti-mi sa ma indoiesc de asta. Momentan Steaua este o echipa care traieste in umbra unor accederi in grupele Champions League. Traieste in umbra unei semi-finale de Cupa UEFA.

Eu, ca suporter stelist traiesc cu gandul la acele performante. Acei jucatori sunt Steaua pe care o iubesc. Nu Steaua lui Becali, nu Steaua lui Argaseala, nu Steaua cu valize, nu Steaua implicata in tot felul de scandaluri.

Poate ca intr-un viitor, mai apropiat sau mai indepartat vom apuca sa traim din nou bucuria de a juca o finala de cupa europeana. Sa stam cu sufletul la gura 90 de minute si sa ne bata inima ca si cum ar vrea sa ne iasa din piept. SA NE FACA SA NE SIMTIM SUPORTERI CU ADEVARAT. 

Acum urmeaza derby-ul cu Dinamo, un alt meci care ne poate face sa ne simtim suporteri cu adevarat.