duminică, 5 decembrie 2010

Europa fotbalistică - 113 ani de istorie!


UEFA Champions’ League este competiţia oficială a cluburilor din Europa, începând cu anul 1955, fiind cunoscută sub numele de Cupa Campionilor Europeni, până în 1992. Ceea ce puţini ştiu este că înainte de 1955, au existat numeroase tentative de a crea un campionat care să includă echipe din cât mai multe părţi ale Bătrânului Continent. Aceste încercări au aparţinut diferitelor partide şi organizaţii ce conduceau fotbalul în acea perioadă, întrucât UEFA a luat fiinţă abia în anul 1954.

În 1897, John Gramlick, cofondator al clubului Vienna Cricket and Football Club, a reuşit să iniţieze o competiţie internaţională pentru echipe de fotbal, numită Challenge Cup, la care luau parte pe lângă echipa din Viena şi cluburile marilor oraşe din Imperiul Austro – Ungar: Budapesta şi Praga. Această întrecere a durat până în anul 1911, dar cu pause între anii 1905 şi 1909, dar şi în 1910. La fel ca şi Cupa Campionilor Europeni, una dintre regulile acestei competiţii era ca trofeul să fie păstrat de echipa ce-l va câştiga de trei ori la rând. S-a renunţat rapid la această idée în anul 1903, ia în prezent trofeul se află în custodia ultimei câştigătoare, Wiener Sport-Club. Ulterior ea a devenit strămoşul deopotrivă a Cupei Austriei, fondată în anul 1918, dar şi a Cupei Mitropa, înfiinţată în anul 1927.
Din cele zece ediţii ale acestei competiţii, nouă au fost câştigate de reprezentante ale Vienei, exceptând anul 1909, când pe lista învingătoarelor şi-a scris numele şi Ferencvaros Budapesta.

În 1900, contele Belgian Van de Straeten Ponthoz, oferea un trofeu câştigătoarei unui alt turneu internaţional. Campioanele a trei ţări europene veneau să joace la Bruxell, iar ziarele vremii numeau această întrecere Campionatul European al Cluburilor. La a doua ediţie a competiţiei dintre echipele belgiene şi olandeze, de această dată, cei din urmă s-au retras, în urma unei dispute legate de oficializarea meciurilor. În acel moment a apărut întrebarea dacă nu cumva este nevoie de un organism internaţional care să conducă acest sport. Aşa a apărut FIFA, în anul 1904. Union Saint Gilloise câştigă în anul 1907, al treilea trofeu şi drept consecinţă le este permis să îl păstreze. A fost ultima ediţie a Cupei Ponthoz dintr-un total de şapte. În anul 1908, competiţia este succedată de Cupa Jean Dupuich, trofeu donat de Adolphe Dupuich, în memoria fiului său, Jean Dupuich, atacant la Leopold CB. Această întrecere are însă un character amical, singurele ediţii recunoscute official, fiind cele din 1914 şi 1920.

În acelaşi an 1908, revista italiană de sport, La Stampa Sportiva organizează pentru prima dată Tureneul Internaţional Stampa Sportiva, la care participă cluburi din Italia, Franţa, Germania şi Elveţia. În finală, primul trofeu le revine elveţienilor de la Servette Geneva, care triumfă în faţa echipei din Torino. A fost singura ediţie a întrecerii. Un an mai târziu, cele două echipe din Torino, Juventus şi AC au “fuzionat” formând echipa Torino XI, ce a luat parte la prima ediţie a Cupei Sir Thomas Lipton, fondată de cel al cărei nume îl poartă. Şi acest turneu a fost de scurtă durată, fiindcă în 1911 şi-a consumat al doilea şi ultimul episod. La această din urmă ediţie, reprezentativele oraşului Torino au luat parte separat.

Începând cu 1909 şi până în 1913 s-a consumat alt turneu de prestigiu la acea vreme: Bodensee-Fußballvereinigung. Competitoarele se înscriau dintr-un areal relativ restrâns şi anume de pe malurile lacului Boden, atât cele austro-ungare, cât şi cele germane şi elveţiene. De data aceasta se juca în stil ligă şi nu cu faze eliminatorii. Numele competiţiei s-a schimbat de-a lungul anilor, purtând în perioada 1925 - 1933 numele de Bodensee-Meisterschaft. În 1925, a fost singurul an în care s-a introdus sistemul tururilor eliminatorii, iar ca fapt divers, tot atunci s-a înregistrat şi cea mai mare diferenţă de scor din istoria finalelor cupelor europene recunoscute oficial de-a lungul anilor: FC Konstanz (Austro - Ungaria) – FC Amriswil (Elveţia) 10-1.

O altă tentativă de competiţie internaţională s-a consumat între 1910 şi 1914, prin ceea ce purta numele de Cupa Pirineilor şi care reunea echipe din Catalunya, Ţara Bascilor din Spania, dar şi din sudul Franţei. Patru dintre cele cinci sezoane au fost adjudicate de Barcelona.

Din anul 1927 s-a născut competiţia care este strămoşul actualei UEFA Champions’ League: Cupa Mitropa sau cum este cunoscută la noi, Cupa Europei Centrale. La acest turneu luau parte echipe din state precum Austria, Ungaria, Yugoslavia, Italia (inclusiv nume celebre precum Inter, Lazio sau Bologna) şi Cehia. La unele ediţii au luat parte şi echipe româneşti, iar principala performeră a ţării noastre a fost Rapid, care este de altfel şi singura ce s-a calificat în finala Cupei, în anu 1940, finală nedisputată din păcate din cauza începerii celui de-al doilea război mondial.

În anul 1930, clubul elveţian Servette a invitat o serie de campioane naţionale să ia parte la ceea ce s-a vrut a fi un Campionat Mondial al Cluburilor, după modelul nou-născutei Cupe Mondiale inter-ţări. Câştigătoare a fost campioana Ungariei, Ujpest, dar aceasta a rămas singura ediţie a competiţiei. Peste şapte ani, din nou, câteva campioane naţionale au fost invitate pentru a lua parte la Tournoi International de l'Expo Universelle de Paris, a cărui finală a fost câştigată de Bologna, cu 4-1, în faţa londonezilor de la Chelsea.

După cel de-al doilea război mondial, a fost reactivată Cupa Mitropa, redenumită Zentropa, începând cu 1951. Turneul n-a mai căpătat însă niciodată prestigiul pe care-l avea în anii de dinainte de război, pentru simplul motiv că a intrat în umbra Cupei Latine, înfiinţate în anul 1949 şi la care luau parte echipe din Italia, Spania, Portugalia şi Franţa. Deşi Cupa Latină a durat doar până în 1957, iar Zentropa s-a mai jucat până în 1992, importanţa ei a scăzut treptat, ca urmare a înfinţării a ceea ce în prezent este considerată cea mai importantă întrecere sportivă intercluburi din lume: UEFA Champions’ League.

Ultima competiţie înaintea desăvârşirii Cupei Campionilor ca întrecere supremă a fost Trofeul Grasshoppers, care s-a disputat în singura sa ediţie, în anul 1957 sub format de campionat. La el au luat parte cluburi din Austria, Franţa, Germania, Italia, Elveţia şi Yugoslavia, iar câştigătoare a fost Fiorentina, succedată de OGC Nice.

În prezent, fotbalul european se identifică cu două mari competiţii: Liga Campionilor şi Liga Europa.

Un comentariu:

Ski Elvetia spunea...

Elvetia va da mereu clasa...