luni, 29 noiembrie 2010

Umilinţă supremă pentru "The Special One"



Fără nicio urmă de ironie, consider că Jose Mourinho este cel mai mare antrenor din lume la ora actuală şi cred că poate ajunge cel mai mare din întreaga istorie a fotbalului. Aceasta este însă o altă poveste.
Acum vorbim despre meciul din 29 noiembrie 2010 de pe "Camp Nou". 100 de mii de oameni au văzut cum Barcelona, favorita lor, învinge Real Madrid cu 5-0. Nu, nu este o glumă, Real Madridul lui Jose, cel neînvins de când venise în Spania a fost spulberat de o echipă venită parcă din altă lume.
Şcoala de fotbal catalană a învins. Din nou! După 6-2 anul trecut, chiar pe "Bernabeu", Barca defilează iar, având în componenţă în primul "11", opt fotbalişti crescuţi de club: Valdes, Puyol, Pique (care a avut timp şi de o scurtă "escală" la Manchester United, deşi are doar 23 de ani), Pedro, Busquets, Iniesta, Xavi, dar şi superstarul argentinian Messi, jucător ce a debutat la Barcelona când avea doar 16 ani.
Pe bancă se află un alt catalan pursânge: Josep Guardiola, care după ce a jucat 384 de meciuri pentru Blau - grana în decursul a 11 ani, a ajuns pe banca tehnică a echipei. A început de la echipa de tineret, ca acum să bifeze deja al treilea sezon la echipa mare. În primul dintre ele a câştigat şase trofee: Cupa Spaniei, Primera Division, Supercupa Spaniei, UEFA Champions' League, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al Cluburilor.
Acum, a fost artizanul unui succes istoric pe care Barcelona nu l-a mai gustat, de pe timpul când pe "Nou Camp", făcea legea "Dream Teamul" condus din teren de Johan Cruyff. Iar ca fapt divers să mai spunem că al cincilea gol al Barcelonei, venit în prelungirile meciului a fost înscris de Jeffren, din pasa lui Bojan Krkic, care au intrat din postura de rezerve şi ghiciţi ce? Da, exact şi ei sunt doi dintre jucătorii crescuţi de club.
O frumoasă performanţă a unei mari echipe, care are nişte relaţii de joc atât de bine sudate, încât în minutul 68, Iniesta şi Busquets şi-au permis să facă un - doi din două... pase cu călcâiul!
În urma acestui joc rămâne şi un record încă nedoborât: Messi n-a reuşit să marcheze în faţa unei echipe conduse de Jose Mourinho. Dar când dai trei pase de gol, mai are asta vreo importanţă? Nu prea. Nici măcar pentru antrenorul lusitan, a cărui privire de la finalul meciului nu trăda vreo suferinţă, ci doar o expresie glacială, specifică de altfel.
De aceea este "The Special One". Mulţi cred că acest meci a reprezentat pentru el cea mai mare umilinţă a carierei. Statistic, probabil că aşa este. Pentru el însă n-a fost decât un meci pierdut. De mâine va uita tot şi o va urca înapoi pe Real Madrid pe pediestalul performanţei. Pare incredibil acum, dar cu siguranţă echipa lui Florentino Perez poate câştiga multe trofee în acest sezon.
Iată, aşadar, dragă Cristiano, că Barca nu v-a dat opt, ci doar cinci. Mai este timp în retur... Dar Mourinho va fi cu siguranţă mai puternic atunci! La fel şi echipa din capitala Spaniei...

Niciun comentariu: