joi, 23 aprilie 2009

Steaua - CFR, ex. derby de Champions League

OOO Daaaaa. A venit si "marele meci". 

Ceea ce anul trecut era considerat "derby" de Champions League, anul acesta a fost un meci intre doua echipe mediocre, situate destul de jos in clasament, avand in vedere pretentiile lor.

Pe de o parte Steaua, care a avut un sezon dezastruos, cu un patron la puscarie, un antrenor slab si jucatori pe cat de nepriceputi in ale fotbalului pe atat de indolenti.

Pe de alta parte CFR, o echipa care a schimbat in trei sferturi de campionat 4 antrenori, incercand parca sa imite modelul Becali.

Meciul a inceput destul de in forta, cu CFR napustindu-se in atac, fapt confirmat de rezultatul inregistrat pe tabela inca din minutul 9. O greseala a apararii, pe care Ogararu si-a insusit-o, cu toate ca eu cred ca o parte din vina o poarta si Goian si gata. Culio profita si inscrie. Unu zero pentru adversari. Nimic nou sub soare in curtea Stelei. (la ora aceea faceau plaja sub nocturna, cel putin pana prin minutul 15).

Mai trece ceva timp, paiele ard, si de prin minutul 15 Steaua incepe sa dea semne de viata. Incearca sa construiasca ceva, sa atace furtunos, orice, numai golul sa iasa.

Merg ei asa si POC. Toja o da in bara. Nu a comis-o ci chiar a dat in bara. Din interiorul careului a nimerit stalpul de la coltul scurt al portii aparate de Stancioiu cu un sut umpic anemic si cu ceva efect. Din pacate dezamagire mare si din faza aceea nu a iesit nimic. Doar o bara pentru a fi subiect de presa 2-3 zile.

Daca nu a comis-o Toja de ce sa nu o comita cineva. Ei bine, Lovin, care se saturase de fotbal si de pase inapoi intra cu picioarele inainte la un Culio. Bineinteles vede cartonasul rosu, meritat 100% de altfel si in minutul 42 pleaca la cabine, lasand Steaua in 10 oameni.

Sincer ma asteptam sa resimta din plin acea eliminare, totusi in repriza a doua jucatorii au intrat motivati si au reusit sa domine jocul de la un capat la celalalt.

Pam Pam ... vine minutul 53. O verticalizare. Atat. O simpla verticalizare. Ceva ce in alte meciuri ale Stelei ne-a fost interzis sa vedem. Acea verticalizare banala l-a lasat pe Dayro Moreno singur cu portarul la nici 20 de metri de poarta. A fost o faza adevarata de fotbal si in final s-a soldat cu un mult asteptat GOL.

In minutul 70, turbata de furie "Fiara" sare la gatul lui Craciunescu Jr., care nu are nimic in comun cu arbitrajul si este cu multe clase sub tatal sau si este trimis in tribune.

Suparat pe faptul ca Steaua joaca in 10 si ii domina, Panin s-a gandit ca ar fi mai bine sa fie egalitate, macar sa nu se supere unii daca iau bataie, ca ei au jucat cu un om in minus. Astfel, la o faza anonima, cand jocul era oprit, loveste balonul si il trimite in aut. Excelent motiv pentru a primi si cel de-al doilea cartonas galben, rezultand o eliminare de toata frumusetea.

Pana in finalul meciului Steaua a mai avut cateva ocazii, ratate insa cu indolenta, printre care si o bara a lui Kapetanos la un sut in forta din interiorul careului. 

Per total un meci destul de bun al Stelei, probabil cel mai bun din acest retur dar un rezultat injust avand in vedere ce s-a intamplat pe teren. Daca ne uitam totusi la celelalte meciuri din acest retur ale Stelei vom vedea ca rezultatul nu mai este asa injust si daca ar fi tras la fel in toate meciurile acum ar fi fost pe o pozitie fruntasa, ocupand un loc de care suporterilor sa nu le fie rusine si sa nu mai aibe motiv sa ii injure la toate meciurile.

CFR un nou joc slab, continuand parca seria jocurilor slabe de la plecarea lui Andone. Doar intamplarea face sa mai faca vreun joc bun sau valoarea unor jucatori care reusesc sa inscrie si sa adune puncte. Nu stiu de ce dar planul lui Muresan privind constructia CFR-ului nu mai miroase asa bine. Are un iz becaliot.

Arbitrajul a fost unul slab, nu corupt sau partinitor ca sa se vada de pe Luna. Doar ca Teo Craciunescu a dovedit inca odata, daca mai era nevoie, ca nu se poate ridica la nivelul tatalui sau si poate oricand sa se specializeze in alt domeniu.

Niciun comentariu: